miercuri, 24 noiembrie 2010

Decizie sau indecizie ???

Am citit repede presa si m-am oprit la un scurt articol tot din ziarul Evenimentul. Este foarte scurt:

PD-L Iaşi funcţionează şi fără Butucă

Şefii filialei democrat-liberale ieşene au decis să nu mai caute un înlocuitor pentru omul de afaceri Adrian Butucă, după demisia acestuia din Comitetul de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor (CODA). Potrivit secretarului general al PD-L Iaşi, Gabriel Grigore, activitatea  CODA este foarte bună şi fără prezenţa lui Adrian Butucă. „CODA funcţionează bine aşa cum este, cu cei 19 membri. Dacă se va transmite de la Biroul Permanent Naţional al PD-L că e nevoie de un nou membru, vom căuta pe cineva în locul dlui Butucă”, a declarat Grigore. De asemenea, conducerea PD-L Iaşi a decis să organizeze săptămânal şedinţe CODA, în fiecare vineri. În cadrul întâlnirilor se vor dezbate chestiuni legate de organizarea alegerilor interne, precum şi probleme curente, care apar în unele organizaţii locale ale PD-L. (Adina Zancu)” Sursa: evenimentul.ro

Mă uit în presa locală și văd tot felul de declarații și mă întreb dacă acestea au la bază niște decizii. Acum câteva zile domnul Tudor Luchian era genul de om care trebuia „atras” în CODA. După câteva zile, nu mai este nevoie nici de dumnealui și nici de alt coleg.

Câteodată am senzația că este mai important să-ți apară o poză într-un ziar decât conținutul și mesajul pe care vrei să-l transmiți printr-o declarație. La televizor apar tot felul de oameni, politicieni, analiști, ziariști, persoane mai mult sau mai puțin publice care își dau cu părerea pe orice temă. La Realitatea sau Anteba 3 este plin de ei. Singurul scop al acestor persoane este să fie vizibili în media – indiferent cum. Eu sper ca la noi, la nivel local, aceste practici să nu existe sau să fie reduse la minim.

marți, 16 noiembrie 2010

De ce Tudor Luchian în CODA PDL la Iași?

Am citit astăzi un articol în Evenimentul:

„Pe principiul „nimic nu se pierde, totul se transformă”

PD-L Iaşi a găsit înlocuitor pentru Butucă

Potrivit secretarului general al PD-L Iaşi, Gabriel Grigore, profesorul universitar Tudor Luchian ar fi cel mai bun înlocuitor al omului de afaceri Adrian Butucă, demisionar din Comitetul de Organizare  şi Desfăşurare a Alegerilor (CODA).

Tudor Luchian este prof. univ. doctor la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii „Al. Ioan Cuza” şi fost membru al Comisiei Prezidenţiale pentru Educaţie. În 2009, Luchian a fost candidatul PD-L Iaşi pentru un post de europarlamentar, plasat însă abia pe poziţia 25 pe lista formaţiunii. „Este o figură reprezentativă pentru Iaşi, exact genul de oameni pe care încercăm să-i atragem la conducerea PD-L”, a declarat secretarul PD-L Iaşi, Gabriel Grigore.

„Tudor Luchian este exact genul de oameni pe care încercăm să-i atragem la conducerea PD-L”- Gabriel Grigore, secretar general al PD-L Iaşi” Sursa: www.evenimentul.ro

Am citit acest articol și nu mi-a venit să cred. Nu știam că actuala conducere este așa de fragilă încât să aducă un om fără nici o experientă politică. Cu domnul Tudor Luchian nu am absolut nimic. Are un CV impresionant și cu multe rezultate excepționale în cariera dumnealui. În ceea ce privește experința de partid și cea politică, aceasta se rezumă doar la două lucruri: este apropiat al domnului Oprea și a fost un nume la coada unei liste. Am muncit eu mai mult decât dumnealui în acea campanie.

Comisia de Organizare și Desfășurare a Alegerilor trebuie să asigure conducerea  interimară a partidului până la alegerea unei noi conduceri și să organizeze aceste alegeri . Teoretic acest organism ar trebui să ia cât mai puține decizii politice și cat mai multe decizii organizatorice deoarece este un organism numit și nu ales. Cred că acest fapt se uită în acest moment.  Pentru a face parte din  acesta trebuie să ai experință  de partid. Nu poți lua decizii optime dacă nu ai participat niciodată la astfel de alegeri nici măcar în calitate de simplu membru.

Din acest motiv mă întreb: De ce Tudor Luchian în CODA? Este Tudor Luchian considerat doar un vot într-o anumită direcție? Vrea conducerea CODA, ca prin deciziile pe care le adoptă, să influențeze votul final?

Eu sper ca domnul Tudor Luchian să nu accepte și  să nu se lase angrenat  în nici un joc de culise, iar dacă își dorește o funcție politică poate participa, nestingherit, la alegerile ce vor urma.

miercuri, 10 noiembrie 2010

Angajez PROTESTATAR

Descrierea  postului:

  • Full time,  part time, project based
  • Entry-Level/Primii 3 Ani
  • Oriunde în țară

Candidatul ideal:

Sunteți candidatul ideal pentru job-ul de PROTESTATAR dacă:

  • Sunteți flexibil și cu spirit de echipă
  • Aveți atitudine productivă
  • Sunteți serios și punctual
  • Aveți maxim studii medii
  • Vă place lucrul în locuri aglomerate
  • Sunteți disponibil pentru deplasări în țară.

Responsabilități și activități:

Principalele atribuții ale unui PROTESTATAR, fără a fi limitate, sunt:

  • Participarea la proteste de stradă, mitinguri, marșuri, pichetări;
  • Pariciparea la toate strigările, injurăturile și fluierăturile propuse de client
  • Confecționarea și transportul pe toată durata protestului de pancarte, bannere și alte materiale
  • Participarea activă la îmbrânceli cu jandarmii.

Ce oferim:

  • Pachet salarial atractiv
  • Transport gratuit
  • Plimbări în toată țara
  • Pachete cu mancare și bautură pe durata deplasărilor
  • Uniforme puse la dispoziție de clientul care ne contractează
  • Echipament specific: fluiere,  megafoane, etc
  • Pachet de bonusuri în funcție de performanțe: bătăi cu jandarmii, garduri furate,  inițiative proprii, ș.a.m.d.
  • Oferim training-uri pentru a-ți dezvolta vocabularul de înjurături și lozinci, pentru a mima leșinuri, pentru a mima disperarea, pentru îmbrânceli eficiente cu autoritățile statului

Descrierea firmei:

Firmă de organizare de proteste înființată în 2006 cu o vastă experiență în domeniu. Suntem recunoscuți pe plan național cu cel mai bun și performant grup de instigatori. Am participat la majoritatea protestelor  din țară. De asemenea avem un portofoliu bogat de clienți printre care se numără partide precum PSD sau PNL și confederațiile sindicale: CNSLR, BNS, CNSCA, CSDR și altele. Așteptam CV-urile voastre pe mail.

marți, 7 septembrie 2010

Vacanta s-a terminat...

     In curand ma apuc din nou de scris si mai schimb cate ceva pe la aspect.

miercuri, 19 mai 2010

Protestam dar sa fie soare...

      Fără mici şi băutură de la Festivalul Berii, muzică şi distracţie de la FestudIs dar mai ales fără 25 de grade afară, revendicările  UNSR ( adică TSD Iaşi) nu au mai trezit interes în rândul studenţilor.

      "Studentii ieseni au renuntat la proteste 

       Mitingul studentilor ieseni, care ar fi trebuit sa aiba loc de la ora 13.00, in fata Prefecturii, s-a anulat. "Am decis sa anulam acest miting care ar fi trebuit sa aiba loc in fata Prefecturii la nivelul federatiei UNSR. Protestete se vor concentra doar la Bucuresti, iar la Iasi acest protest nu si-ar mai fi avut rostul. Pe viitor, ne vom reconsidera pozitia fata de actuala conducere a Ministerului Educatiei", a declarat Diana Iabrasu, purtatorul de cuvant al Uniunii Nationale a Studentilor din Romania (UNSR) Iasi. (http://www.bzi.ro/studentii-ieseni-au-renuntat-la-proteste-170686)"

      Citind presa locală  am mai găsit un articol fără absolut nici o legătură. Întrebarea mea este: Ce fac ligile studenţeşti în privinţa acestui fenomen? 

      "Studiu: un sfert dintre studentii ieseni consuma droguri 

      Unul din 4 studenti din Iasi a consumat sau consuma frecvent droguri, arata un studiu realizat in rindul tinerilor din campusurile universitare iesene in perioada noiembrie 2009 - februarie 2010.
Cercetarea a urmarit evaluarea atitudinilor, opiniilor si a comportamentelor legate de consumul de droguri ale tinerilor studenti.

      Rezultatele studiului arata ca unul din 4 studenti (24,6%) a consumat cel putin o data o substanta din categoria drogurilor, cea mai consumata substanta fiind cannabis (43%). Pe locul doi al preferintelor studentilor sint produsele "etnobotanice", consumate de 28,5% dintre cei care au raspuns intrebarilor sondajului. 

      Pentru a incerca reducerea consumului de droguri in rindul studentilor ieseni, Agentia Nationala Antidrog - Centrul Regional de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Iasi si Politia Municipiului Iasi-Biroul de Politie pentru Centrul Universitar vor derula proiectul SMART, in perioada mai 2010-iunie 2011, proiect care joi va fi lansat oficial. ( http://www.newsiasi.ro/eveniment/comunicate/un-sfert-dintre-studentii-ieseni-consuma-droguri.html
)

      După ce ieri  Nichita nu a găsit, prin actele de la ajutor social sau prin Primărie, mai mult de 30 de mămici dispuse să protesteze în faţa Prefecturii, începând de maine sunt aşteptate alte "ASOCIAŢII" să protesteze": Asociaţia Şoferilor fără Roată de Rezervă, Asociaţia Muncitorilor la Negru, Asociaţia Taxatorilor din Parcări, Asociaţia Taximetriştilor fără Licenţă, s.a.m.d.


miercuri, 12 mai 2010

Miting UNSR organizat de CCS Iaşi

          Zi mare pentru PSD  Iaşi. Astăzi organizaţia de pensionar şi cea de tineret organizează proteste în faţa Prefecturii Iaşi.

Protest între Festivalul Berii şi FestudIS

Spre ruşinea mea trebuie să recunosc că citesc “marele” ziar de Bârfe, Zvonuri  şi Injurii din Iaşi cu prescurtarea lui BZI Iaşi.  De câteva zile BZI-ul  promovează intens protestul UNSR.

„Studentii declanseaza proteste in strada

Miercuri, 12 mai, studentii vor protesta pe strazile iesene. Protestul este organizat de Uniunea Nationala a Studentilor din Romania (UNSR) si va incepe la ora 13.00, actiune la care este anuntata prezenta a peste 500 de grevisti. Actiunea este programata pe durata a o ora si jumatate si este cea mai importanta miscare studenteasca din ultimii cinci ani. Tinerii se vor aduna in fata Prefecturii si vor pleca din diverse zone ale orasului, dupa cum urmeaza: Campusul Tudor Vladimirescu, incepand cu ora 12.30, respectiv Rond Agronomie cu jumatate de ora mai devreme.http://www.bzi.ro/studentii-declanseaza-proteste-in-strada-169392

Tot in BZI dar cateva titluri mai jos gasesc:

“A IX-a editie FEstudIS a demarat pe strazile Iasului

Sute de studenti au marcat, prin traditionala parada a organizatiilor studentesti, aseara, debutul celei de-a IX-a editii a celui mai important festival studentesc, respectiv FEstudIS. Pornind din Campusul Studentesc Tudor Vladimirescu si din Rond Agronomie, zecile de organizatii implicate in manifestare au oferit iesenilor un spectacol coloristic si zgomotos de exceptie. Totul a fost urmat de un concert special al trupei basarabene Alternosfera pe scena din fata Casei de Cultura a Studentilor (CCS). Astfel, pana pe 16 mai se deruleaza FEstudIS. http://www.bzi.ro/a-ix-a-editie-festudis-a-demarat-pe-strazile-iasului-foto-video-169419

Binenţeles că am glumit când am spus ca CCS-ul a organizat protestul dar mi s-a părut comic când am citit cele două articole. Cea mai mare supărare a liderilor ligilor studenţeşti este că nu mai pot coordona împărţirea preferenţială a locurilor în tabere şi cămine, metodă cunoscută de a recompensa membrii UNSR si nu numai, care lucrează în campanile electorale ale PSD.

 Un pensionar către alt pensionar: Salut, ce mai faci?....Salut. Astăzi sunt foarte ocupat - fac grevă.

Tot astăzi am văzut cum Organizaţia de Pensionari a PSD au organizat proteste îmbrâncindu-se cu jandarmii să intre in Prefectură. Scopul? Probabil să o viziteze ca altceva nu ar fi avut ce să obţină. În lipsă de alte activităţi merge şi o grevă. Vă imaginaţi ce se va întâmpla în ţara aceasta dacă pensionarii ar fi într-o grevă permanentă?. Oricum, spirite agitate, tensiune crescută, scandal şi câţiva agitatori printre ei mai tineri (probabil pensionari pe caz de boală) şi cam atât. Urmatoarea acţiune se va desfaşura sâmbătă când Primaria dă mici şi bere în Parcul  Copou. Aşa e viaţa: întâi te baţi cu jandarmii şi îl înjuri pe Băsescu şi abia după primeşti răsplata.

Trebuie să recunosc că este o zi bună pentru membrii PSD care au mai punctat astăzi încă o acţiune de partid.

luni, 3 mai 2010

Nou in blogosfera...

Va recomand un blog interesant al prietenului meu VLAD

miercuri, 28 aprilie 2010

Scabia politica

Scabia sau raia este considerata o boala "rusinoasa", pe care multi pacienti o trateaza eronat cu tot felul de terapii naturiste pentru alergii sau dermatite de contact. Parazit foarte contagios care se transmite cel mai usor prin contact direct (lenjerie de pat, lenjerie de corp, baie) la scoala sau in familie. Apar leziuni puternice, datorita mancarimilor, la incheieturile mainilor, in interior la indoitura coatelor, la subsuori, la umeri, solduri, pe fese, la calcaie si talpi. Parazitul sapa in piele ca sa depuna ouale.  Ca tratament se face deparazitare, intreg corpul se spala si se periaza. Dupa o examinare amanuntita urmeaza un tratament indelungat pentru a impiedica orice alt focar de reinfectare.

Scabia politica este un parazit care abia dupa ce ai realizat ca l-ai primit iti dai seama cat de nociv este. Acest parazit foarte contagios se poate  transmite foarte usor, prin contact direct, de pe lenjeria de pat, lenjeria de corp, prin strangeri de mana, etc. Dar parizitul acesta te gaseste oriunde: in  tabere, pe terenurile de  sport, la sauna, in sali de sedinte,  in baruri si cafenele (mai ales cele centrale) si, din pacate, chiar si prin birourile de directori si directorasi.

Dupa primul contact nu simti nimic, este ok, apoi incet, incet,  simti ca apare o iritatie, dupa care apar leziunile. In principal aceste leziuni apar la maini, la nivelul buzunarelor datorita mancarimii (ca la scabia normala) dar si dureri profunde in partea dorsala. Pana iti dai seama ce s-a intamplat parazitul acesta deja s-a instalat sub piele si te-a contaminat.

Dragii mei. Nu este vina voastra ca v-ati imbolnavit. Toata lumea stie cat de nociv este acest parazit. Nu va condamna nimeni, dar trebuie sa constientizati acest fapt si sa luati atitudine. Acum este momentul sa ne unim fortele si sa izolam acest focar si sa limitam infectarea si reinfectarea altora. Ganditi-va bine!

duminică, 7 martie 2010

Fanfara "Ciocarlia" de la Zece Prajini

 Ieri dupa-amiaza am fost la Casa Studentilor. Cu ocazia Sarbatorii Martisorului si a Zilei Internationale a Femeii, deputatul PD-L Petru Movila  a oferit iesenilor un concert extraordinar al Fanfarei "Ciocarlia" din localitatea Zece Prajini, comuna Dagata. Trebuie sa recunosc ca a fost super concertul. Daca o sa aveti vreodata ocazia sa-i ascultati, nu o ratati.





joi, 28 ianuarie 2010

My B-Day

    Salut. Incep prin a va multumi pentru urarile pe care le-am primit sau urmeaza sa le primesc de la voi (chiar si mai tarziu, nu ma supar). Pentru cei care nu stiu sau au uitat, astazi implinesc 27 de ani. Pentru cei rautaciosi le transmit ca ma simt inca tanar :)).  Vreau sa va asigur ca am facut bilantul pentru anii care au trecut si am stabilit obiectivele pentru cei care urmeaza asa ca pregatiti-va :D .

     PS. Va provoc la un concurs: gasiti cat mai multe asemanari si deosebiri in pozele care urmeaza. Succes!