sâmbătă, 5 decembrie 2009

   

     În data de 6 decembrie 2009 avem ocazia de a mulţumi celor care s-au sacrificat pentru ca noi să trăim în Romania de astăzi. Pe 6 decembrie 2009 trebuie să mergem la vot pentru ca România să rămână un „stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate”. Parinţii, unchii, mătuşile sau fraţii noştrii care au luptat pentru valorile democratice nu au crezut niciun moment că această luptă împotriva comunismului se va duce şi astăzi. 
     Acum, pe 6 decembrie 2009, a venit rândul nostru să continuăm această luptă. Să mergem la vot şi să le arătăm tuturor că ei nu ne pot controla voinţa noastră.
    De asemenea, nu putem fi de acord să-i vindem din nou pe semenii noştrii din Republica Moldova care au luptat, pe 7 aprilie 2009, împotriva comunştilor. Nu vom fi de acord, ca prin vizite ascunse a lui Mircea Geoană la Moscova, să-l lăsăm să ne vândă compatrioţii.
     Pe 6 decembrie 2009 trebuie să mergem la vot si să spunem: DA democraţiei, DA libertăţii de exprimare, DA Traian Băsescu. Acum e rândul nostru să continuăm ce au început înaintaşii noştrii in decembrie 1989.

Marian Uscatu  
Preşedinte OTPDL – Iaşi



Niciun comentariu: