In al doilea rand vreau sa mentionez ca sunt in Partidul Democrat Liberal de sapte ani si mereu am fost un membru activ al acestuia. Am avut multe functii si la tineret si la seniori iar toate aceste functii au fost castigate in urma votului acordat de colegii mei in consiliile de coordonare ale partidului. Niciodata nu am fost numit in vreo functie asa cum se intampla acum cu multi colegi de-ai mei care se simt deranjati de ceea ce spun. Numai in momentul cand acestia vor fi validati prin votul membrilor simpli de partid, printre care ma numar si eu, vor putea sa decida viitorul partidului. Unul dintre motivele pentru care se amana alegerile la organizatia judeteana este frica ca vor pierde puterea.
Cred ca dupa sapte ani de activitate in partid si experienta acumulata, imi pot exprima liber parerile fara a se considera ca sunt influentat de unul sau altul. De asemenea sunt surprins de atitudinea unor colegi deoarece mi-am expus parerile de nenumarate ori in discutiile cu ei si toata lumea imi cunoaste pozitia.
Intr-o alta ordine de idei mi-as dori ca la sedintele de partid sa fie invitati cat mai multi bloggeri si sa nu fiu eu singurul care ii voi reprezenta. Daca ne dorim sa deschidem Iasul din nou, propun sa incepem cu partidul nostru, sa fim deschisi la dezbatere, la comunicare, la noutate.
Deoacamdata este inchis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu