marți, 2 decembrie 2008

Final de campanie

     După cum v-am promis astăzi voi detalia puţin rezultatul din colegiul 3 dar şi din tot judeţul. Ca să nu comenteze lumea nu o să vă spun că mă aşteptam la un astfel de rezultat în judeţul Iaşi. E adevărat, unii candidaţi chiar nu aveau şanse din start (ex. colegiul 2 deputaţi). În colegiul 3 toată lumea ştia ca domnul Movilă va fi câştigător, chiar şi Cristian Nechifor ştia. Rezultatul este unul foarte bun deoarece acesta a câştigat şi în comune majoritar pesediste. Chiar dacă unele persoane vor încerca să mai diminueze din importanţa rezultatului realizat de Movilă, trebuie de remarcat faptul că este singurul candidat de la PD-L care a reuşit să câştige într-un colegiu rural unde numai 5 comune din 14 au primar din PD-L, a cincea fiind Voineştiul care are primar PD-L tot datorită lui. Din punctul meu de vedere Petru Movilă ar trebui să aibă o funcţie importantă în Biroul Permanent Judeţean al PD-L Iaşi.
     Mă bucur pentru succesul celor care au ieşit (Movilă, Oajdea, Paduraru, Popa), majoritatea sunt persoane absolut noi în Parlamentul României şi sper să confirme cât vor avea funcţiile astea. Despre cel care va reprezenta colegiul 11 încă nu ştiu nimic dar spre să fie Costi Neagu pentru că  s-a clasat primul în colegiul. Despre surpriza din colegiul 8 deputaţi vă las pe voi să comentaţi.

Niciun comentariu: